Mărțișorul e o tradiție veche ce marchează venirea primăverii, sărbătorită nu doar în România, ci și în alte țări învecinate și presupune oferirea unui mic obiect de podoabă legat cu un șnur împletit, alb și roșu. Iar din 2017 acest obicei de mărțișor a fost inclus în lista Patrimonului cultural imaterial al UNESCO.
Însă dincolo de simbolistica acestei tradiții, mi se pare că martie a devenit, după decembrie, un alt prilej de cumpărături excesive, risipă și deșeuri inutile. Și când spun asta mă refer la producția în masă, mărțișoarele de unică folosință, ambalajele inutile, care sfârșesc toate, în cele din urmă, la gunoi.
În același timp cred că tradițiile sunt importante, dar cred că acestea pot evolua și se pot adapta.
Și totuși, o să mă întrebi, cum putem păstra bucuria Mărțișorului, protejând în același timp mediul?
Uite câteva idei mai jos, cu ce ai putea oferi sau primi luna asta, în loc sau pe post de mărțişor. Poate găsești și tu inpirație sau poate ai alte idei pe care mi-ar plăcea să le aflu.
O broşă de la creatori/designeri români, pe care să o porți și după de trece luna martie. După buget și preferințe, le găsești online sau la târgurile de prin târg. 🙂
O eşarfă din mătase (o poți alege chiar şi preowned), care poate fi purtată oricând şi în multe feluri.
Ghiocei, zambile sau o lalea în ghiveci.
O carte.
Ceva dulce, cu zahar sau fără, după gust și dietă. 😉
Îți doresc un martie de care să te bucuri într-un mod responsabil și conștient, în care să alegi să sărbătorești primăvara cu grijă și creativitate. 🌸🌷🍀
Dacă îți place ce scriu, mă poți susține apăsând butonul de mai jos.
La fel de mult voi aprecia și dacă recomanzi textele mele altor persoane cărora le poate fi util. Mulțumesc! 🙂



