Respiră adânc, vine Black Friday
Câteva întrebări pe care să ți le pui înainte să-ți cumperi haine de BF.
Imagine: Unsplash
Se apropie ziua cu cele mai mari reduceri din an și probabil ai început deja să-ți pregătești lista de shopping. E perioada în care tentanțiile sunt mari, ofertele multe și e extrem de ușor să cazi în capcana cumpărăturilor negândite. Și, nu, nu spun să nu mai cumperi nimic niciodata, ci doar să chibzuiești un pic mai mult înainte de a merge către casa de marcat sau de a da send comenzii online.
Așa că, pentru a evita ca ceea ce cumperi sa ajungă pe Vinted (am fost acolo) sau uitate în vreun colț de dulap (am fost și acolo), ia-ti puțin timp și răspunde sincer la câteva întrebări. Știu, le-au mai pus și alții înaintea mea, însă cred că e bine să ni le reamintim din când în când pentru a cumpăra mai bun și mai durabil.
Fii sinceră cu tine!
- De ce cumpăr piesa respectivă ? O fac doar pentru că este la reducere, sau răspunde unei nevoi reale din garderoba mea? Astfel, nu riști să ajungi acasă și să constați că mai ai două bluze aproape la fel, pe care oricum nu le poți integra în prea multe ținute. 
- Dacă nu ar fi la reducere, aș cumpăra haina respectivă? Răspunsul te va ajuta să faci diferența dintre o achiziție inteligentă și doar un chilipir. Dacă nu ai fi dispusă să plătești prețul întreg, poate ar fi mai bine să nu o cumperi. Pentru că prețul redus nu ar trebui să fie singurul sau cel mai important argument în decizia de cumpărare. 
- Cu ce alte piese din garderoba mea o pot combina? Vizualizează cel puțin trei (daca nu chiar cinci) ținute diferite pe care le poți crea folosind piesa nouă cu alte haine pe care le ai deja acasă. O haină este valoroasă doar dacă o poți purta în mai multe moduri, contexte și mai mult de un sezon. Dacă nu reușești, poate că nu se potrivește stilului tău actual și ar fi de preferat să te mai gîndești. 
- Unde o voi purta? O pot integra în garderoba mea actuală și se potrivește activităților mele zilnice (job, ieșiri cu prietenii, vacanțe, ședințele cu părinții etc)? O pereche de pantofi cu toc de 10 cm poate fi inutilă dacă tu mergi mai mult cu transportul în comun. 
- Cum mă simt îmbrăcată cu piesa respectivă? E într-o croială potrivită siluetei mele? Sau doar îmi place cum arată pe manechin? Dacă nu e o culoare potrivită tenului tău sau te face să te simți inconfortabil, o vei purta rar. O piesă într-o croială care nu te avantajează sau într-o culoare care te face să pari obosită, se va dovedi o adevărată risipă. 
- Mă văd purtând piesa asta și sezonul următor? Poate că jachetele din piele întoarsă, cu franjuri sunt acum în trend, dar ce se va întâmpla peste un an? Investește în piese clasice, nu doar in trenduri trecătoare. Un trenci bej, un palton din stofă de lână, un pulover din cașmir se pot dovedi adevărate investiții, care se vor amortiza în timp. 😊 
Despre ce aș cumpăra eu la reduceri, în general, am scris aici; poate te inspiră și-ți dă o mână de ajutor.
Dar dacă răspunsul tău la oricare dintre întrebările de mai sus este un NU categoric, poate ar fi mai înțelept să te gândești. Black Friday ar trebui să fie despre ocazia de a cumpăra lucruri de care chiar ai nevoie și pe care le vei iubi pe termen lung.
Tu ce întrebare consideri că este cea mai importantă înainte de a apăsa butonul “Finalizează comanda”? Mi-ar plăcea să aflu cum gestionezi tu tentația reducerilor.
Dacă îți place ce scriu, mă poți susține apăsând butonul de mai jos.
La fel de mult voi aprecia și dacă recomanzi textele mele altor persoane cărora le poate fi util. Mulțumesc! 🙂



