Probabil ai întâlnit şi tu articole de genul "X piese esențiale pe care să le ai în garderobă". Dar cine decide ce e musai să ai în dulap? Stilul personal e unic. Suntem diferite, avem preferințe, joburi și stiluri de viață diferite, iar ceea ce mie îmi place, pentru tine poate nu e la fel de potrivit. Avem corpuri diferite, iar o piesă must-have pentru cineva poate fi total nepotrivită pentru altcineva. Aşa că aş zice, mai degrabă, că hainele esențiale din garderobă se referă la acele haine care îți vin perfect ție, îți dau încredere în tine şi te fac să te simți tu. Și sunt în culorile care îți plac și ți se potrivesc.
Eu am făcut o scurtă selecție - câteva piese din dulapul meu, esențiale pentru mine, pe care le folosesc ca bază pentru a-mi construi ținutele. În funcție de anotimp sau context, desigur că mai adaug alte articole și accesorii, dar pe cele de mai jos le pot folosi cam oricând. Toate sunt în culori neutre, merg combinate cu uşurință între ele, pot fi purtate în ocazii şi contexte diferite și mă ajută să creez ținute cu minimum de efort.
Poate găseşti şi tu ceva inspirație în a-ți crea propria capsulă. Din discuțiile pe care le-am avut în sesiunile de review de garderobă, piesele de mai jos își pot găsi loc în multe dulapuri.
Tricoul alb e cea mai purtată haină din garderoba mea, indiferent de sezon. Mă salvează când nu știu cu ce să mă îmbrac. Îl port cam cu orice, în diverse combinații și stiluri: cu jeans sau pantaloni wide leg, alături de fuste midi vara, sub un sacou sau jachetă din piele, sub un pulover în zile friguroase. Fie ca aleg un look casual sau unul elegant, tricoul alb se integrează perfect. Și îi voi dedica în curând un post separat. 😀
Cămașa albă din poplin e o altă piesă extrem de versatilă. În funcție de styling, o pot purta oricând: casual alături de jeans sau la un party lângă o fustă mai prețioasă. Iar când e foarte frig o adaug peste o maletă neagră sau gri.
Pantalonii albi din denim îi port fie iarnă, fie vară. Îmi plac, în special, în combinație cu alte culori neutre. Îi potrivesc cu tricouri și pulovere gri, bej, bleumarin, negre sau tot albe. I-am purtat și la birou cu sacou și pantofi cu toc kitten și în ținute casual sub o jachetă din piele sau jeans.
Fusta tip lenjerie (slip skirt) o consider un basic pentru că o pot purta în orice anotimp şi în contexte diferite, de la casual la ținute mai formale: cu tricou şi sneakers vara; cu dres gros, pulover şi cizme iarna. Apropo, a mea e animal print.
Cămașa din denim înlocuiește cu succes cămașa bleu din poplin și e mai puțin formală. O mixez cu piese din alte stiluri: cu un sacou din stofă, cu o fustă dreaptă sau chiar cu o fustă cu paiete. Mai mult, îmi place în combinație cu jeanși.
Sigur, dacă îți plac culorile, cut-urile îndrăznețe şi extravagante, e foarte posibil ca hainele basic, în culori neutre să-ți pară plictisitoare. Deși cu styling şi accesorii potrivite nu e deloc aşa.
Până la urmă, însă, garderoba capsulă e o reflexie a personalității tale. Şi da, poate fi şi colorată, dacă asta te reprezintă. Important e să experimentezi, să combini, să fii creativă!



