Ce faci cu hainele pe care nu le mai porți?
Câteva idei practice. 😊
Imagine: Pexels
Primăvara mi se pare întotdeauna un moment bun pentru un review de garderobă (deși poți face asta oricând). Eu am o regulă simplă, dar poate cam dură: dacă nu am purtat o piesă în ultimul an și nici nu mă văd integrând-o în cel puțin trei outfituri, e timpul să nu se mai întoarcă în dulap. Astfel eliberez spațiul pentru alte lucruri noi care mă vor bucura cu adevărat. Și recunosc, nu sunt adepta ideii că hainele pe care nu le mai porți ar trebui depozitate și să revii asupra lor peste ceva timp. Chiar nu cred că dacă nu ți-au adus bucurie de la început o vor mai face vreodată. Și nu, nici nu spun că ar trebui să le arunci, ci le poți da o șansă la o nouă viață, în alte dulapuri.
Dacă ai trecut deja prin curățenia de primăvară și ai rămas cu ceva haine sau accesorii cu care nu știi ce să faci, iată care ar fi opțiunile mele:
Donează-le cuiva (dacă știi vreo persoană care chiar are nevoie) sau du-le la un magazin caritabil cum e La Taica Lazar (doar să verifici cu ei înainte dacă în perioada respectivă acceptă donații de haine).
Du-le într-un magazin Inditex (ex Zara), unde sunt colectate în parteneriat cu Crucea Roșie. Cele în stare foarte bună vor ajunge în magazinul Bine Boutique unde sunt vândute cu scop caritabil.
Trimite-le la un magazin tip consignație cum e True Style din Brașov pentru a fi repuse în circuitul modei sustenabile. Sau poate știi altul.
Participă la un yard sale din oraș – mie îmi place tare Love Yard Sale; dar e doar unul dintre multe altele. Trebuie să fii pregătită să aloci aproape o zi întreagă acestui eveniment. Dar e o ocazie bună de socializare și să cunoști oameni noi.
Postează online: fie pe grupuri de Facebook cum ar fi Ne purtam viitorul (dar sigur mai sunt și altele) sau pe Vinted – sincer, e platforma mea preferată; mi se pare super ușor de folosit.
Indiferent ce variantă alegi, la final de zi e despre a face loc pentru calitate în loc de cantitate.
Aș fi curioasă: tu ce faci cu hainele pe care nu le mai porți?
Să ai o zi cu stil! 😊
Santina
Dacă îți place ce scriu, mă poți susține apăsând butonul de mai jos.
La fel de mult voi aprecia și dacă recomanzi textele mele altor persoane cărora le poate fi util. Mulțumesc! 🙂



